Deci...Povestea este o continuare a cartii Zori de zi.Sper doar sa va placa
Iata prima parte din capitolul 1.
“Si moartea poate-apoi sa ma sugrume,
Caci mi-am trait norocul meu pe lume”
William Shakespeare
Prefata
Timpul pare ca se scurge foarte placut in universul meu si al lui Edward. Oricat de multe dificultati am intampinat amandoi in trecut,toate se evaporasera… Cel putin pentru o vreme. Si chiar nu conta nimic daca toate persoanele pe care le iubeam erau alaturi de mine. Nu ma interesa lumea de afara. Lumea mea se limita acum la Edward si la noua mea familie. Asa ca, ce altceva ar fi putut sa ma faca nelinistita? Bineinteles, viata nu e intotdeauna numai lapte si miere. Exista intotdeauna dificultati;exista intotdeauna suisuri si coborasuri. Si am fost mereu gata sa le trec pentru a fi o vesnicie alaturi de Edward si toti ceilalti. Poate ca nu m-as fi asteptat la unele lucruri ce aveau sa se intample.Nu mi-as fi imaginat niciodata asemenea legaturi uimitoare si necunoscute; nu mi-as fi inchipuit de asemenea ca am fost atata vreme mintita tocmai de el. Dar unele lucruri pur si simplu se intampla si nu pot fi oprite!
Prolog
Oricat de mult vroiam ca totul sa se termine in momentul acela, ceva- sau mai degraba cineva- ma ruga sa lupt. Dar mi se parea un efort imposibil sa mai continui o lupta inutila. Nu avea sens. Nu luptam pentru mine. Ci pentru Renesmee. Ea era singurul motiv pentru care inca eram in picioare, singurul motiv pentru care inca imi pastram gandurile clare.
Si acela nu era nici pe departe sfarsitul luptei. Urma ca totul sa dureze o vesnicie pana cand voi muri. Doar ca vroiam cu toata fiinta sa ma pastrez in viata pentru singurele mele motive pentru care imi traiam cu bucurie eternitatea…
Vampirii din jurul meu se miscau repede, aruncandu-mi priviri veninoase. Dar ii vedeam in ceata. Un singur chip il puteam zari in acea multime infricosatoare- da, el: cel care era hotarat pana in maduva oaselor sa imi faca sfarsitul cat mai tragic.
Dar nu puteam ceda. Eram hotarata sa lupt pana la capat.Indiferent de pret...
Capitolul 1
Din cand in cand , razele trimitea sclipiri uimitoare pielii mele. Trebuia sa mai treaca ceva timp ca sa ma obisnuiesc cu asta… Totusi, in ciuda faptului ca eram ce eram ma simteam atat de umana in unele privinte: de exemplu, dragostea mea pentru Edward nu se schimbase, in schimb crestea in fiecare zi. Si in interior ramasesem aceeasi Bella: sensibila, prostuta si vesnic pesimista. Dar in unele privinte ma schimbasem atat de mult… N-avea rost sa le mai enumar… Eram complet schimbata din punct de vedere fizic si punct.
Gandurile mi-au fost distrase de frumusetea peisajului din jurul nostru. Aerul parea poleit si aproape stralucea. Iarba se unduia in adierea slaba a vantului si fosnea placut in timp ce paseam pe ea. Puteam simti aroma racoritoare a plantelor din jur si a florilor care rasareau timid printre firele de iarba. Am inhalat adanc aerul acela binefacator si am privit soarele. Eram naucita de frumusetea lui, cu atat mai mult ca soarele nu era o prezenta normala in orasul Forks.
Am fost din nou distrasa de stralucirea mea ca de diamant. Imi placea, dar ma si speria in acelasi timp.
-Da, dragut…! spuse el.
Exclamatia lui Jacob se incheie intr-un sunet de dezgust. Am strambat din nas si i-am dat cu mana libera, in joaca, un pumn in stomac. Incepu sa bombaneasca:
-Da… Asta patesti daca incerci sa enervezi un vampir… Of, Bella…
Apoi am inceput amandoi sa radem.
In acel moment eram bucuroasa ca mainile noastre impreunate nu insemnau mai mult decat simpla prietenie. Si cred ca si el era mandru de asta. De cand pe lume a aparut Renesmee, depasise pasiunea adolescentina care o avusese in trecut pentru mine; si asta era bine, cu siguranta.
-Mereu aceeasi, spuse zambind.
Mi-am abtinut impulsul de a-i da inca un pumn in joaca.
Jacob se intinse pe iarba, privind cu interes cerul senin. Am ezitat un moment, apoi m-am asezat si eu langa el.
-Bella? spuse Jake
Mi-am intors privirea spre el si am asteptat sa vorbeasca.
-Maine e treisprezece septembrie… Nu?
M-am incruntat,amintindu-mi de ziua de maine.Ziua mea de nastere… Fir-ar! Cu toate ca acum nu mai puteam imbatrani, sarbatorirea zilei mele de nastere nu era una din activitatile mele favorite.
-Si ce? am spus eu enervata.
-O sa te superi daca o sa iti fac vreun cadou?
-Da, si ai face bine sa iei seama la ce iti spun: nici sa nu incerci asta.Daca nu cumva vrei sa devii masa mea de pranz, am spus eu, incercand sa par “amenintatoare”.
-Da,da! Jacob incepu sa rada.
Mi-am amintit repede ca maine urma sa implinesc (daca as mai fi fost om) douazeci si trei de ani. In momentul acela am multumit cerului ca nu mai era om. Cum as fi supravietuit daca as fi stiut ca eu am ingrozitoarea varsta de douazeci si trei de ani si Edward inca este impietrit in perfectiunea lui, la saptesprezece ani? Am tremurat la gandul acela.
-Jake, te rog…, am inceput eu sa ma plang deznadajduita.
-Nu,Bella. Nu imi schimb optiunile. Nu vei muri daca vrei primi ceva de ziua ta, serios!
-De ce trebuie sa imi serbez ziua? Sunt vampir! m-am eschivat eu pe un ton isteric.
-Esti inca Bella, deci iti vom sarbatori ziua de nastere, fie ca vrei sau nu. Am incheiat discutia.
M-am ridicat furioasa de pe iarba; Jacob ramase intins acolo, linistit si relaxat, intruchiparea calmului. L-am lasat in poiana, in timp ce am luat-o la fuga spre casa Cullenilor.
Viteza devenise parte din rutina mea zilnica, ca sa spun asa. Eram rapida, chiar fara sa vreau. In privinta alergatului, inca il mai puteam intrece pe Edward, dar trebuie sa recunosc, cu mare greutate. De cele mai multe ori, cand ne intreceam, el castiga, fapt care ducea la cresterea orgoliului sau. Daca ma suparam, bineinteles ca avea metodele lui sa ma inveseleasca.
Dupa ce am strabatut fantomatic padurea, am ajuns in fata casei. Am putut sa aud rasetul cristalin a lui Renesmee de undeva de la parter. M-am concentrat mai mult si am putut sa o aud si pe Rosalie fredonand un cantec.
Am intrat in casa si am observat-o pe Nessie (in timp ma obisnuisem sa o strig asa, chiar daca numele asta inca imi aducea aminte de monstrul din Lochness) si pe Rosalie pe canapea, vorbind si razand.
Cand ma vazu, Renesmee imi sari imediat in brate.
-Hei! am salutat-o eu si am mangaiat-o pe par; i-am facut cu mana lui Rosalie si ea zambi.
Alice cobori in graba scarile si incepu sa strige entuziasmata:
-La naiba! Aici erai, Bella! Orice-ai face, sa nu iesi din casa astazi! Ai inteles?
Am privit-o uimita, nestiind de ce e asa agitata.
-Te rog sa nu imi strici planurile! Oricum, o sa iti placa! Dar numai nu iesi din casa!
-Alice, ce…?
Apoi mi-am dat seama la ce se referea.Planuia din nou una din acele petreceri idioate de ziua mea. I-am acceptat resemnata planurile, stiind ca oricum nu avea rost sa ma cert cu ea pe tema asta. Oricum tot ea avea sa castige…
-Acum, fii cuminte si nu ne sta in cale astazi, spuse zambind. Edward va avea grija sa te tina ocupata.
Mi-am abtinut o exlamatie de deznadejde in timp ce urcam plictisita scarile si ma indreptam spre camera lui Edward.
El statea linistit pe canapea, cu pleoapele inchise si cu mainile incrucisate la piept. M-am apropiat de el si nu dadu niciun semn ca ar avea de gand sa se miste.
Chipul ii era relaxat, expresia fetei extrem de linistita. M-am aplecat sa vad ce a patit. I-am studiat cateva secunde fata ca o idioata, intrebandu-ma daca se simte sau nu bine.
Isi deschise incet ochii si ma privi visator.
-Edw…?
Nu am apucat sa imi termin intrebarea; ma trase bland la pieptul lui si ma saruta pe frunte.
-Da? spuse el, asteptand intrebarea mea completa.
-Te…Simteai bine mai devreme?
-Da, de ce?
Am dat din umeri si m-am ghemuit in bratele lui. Ziua de azi avea sa fie una linistita, daca nu o deranjam pe Alice.
-Unde organizeaza Alice petrecerea? am intrebat. Aici sau acasa la noi?
-Evident ca ne-ar fi trimis acasa daca ar fi organizat petrecerea aici, zambi el.
Mi-am ascuns fata dupa umarul lui; nu stiu de ce simteam nevoia acuta sa dorm. Si era si mai ciudat ca nu puteam sa fac asta.
Am oftat;afara era atat de frumos si nu aveam voie sa ies din casa. Asta ma deprima peste masura. Trebuia sa gasesc o cale sa il induplec pe Edward ca sa putem iesi din casa fara sa stie Alice.
Daca stau sa ma gandesc mai bine, ar fi trebuit sa raman in poiana cu Jacob; dar mi-am amintit instantaneu ca eram suparata pe el si mi-am luat gandul de la asta.
Mi-am indreptat privirea spre fereastra; pentru un moment am avut impulsul sa fug pe fereastra. M-am smucit putin din bratele lui Edward, dar ma stranse mai tare, ghicind probabil intentia mea de a iesi afara.
-Te rog, Bella. Fii cooperanta. Alice incearca doar sa te faca fericita.
-Ba nu, am bombanit eu. Maine o sa fiu cea mai nefericita persoana de pe planeta.
Se incrunta si spuse:
-Stii ca daca as putea sa o opresc, as face-o.
M-am uitat urat la el. Amandoi stiam ca daca ar vrea sa o opreasca, ar face-o.
In cele din urma mi-am lasat privirea in jos resemnata.
-Acum, ce-ai vrea sa facem astazi? ma intreba pe un ton ceva mai vesel.
Brusc o idee total neinspirata imi lumina mintea.
-Hai sa mergem sa vanam.
Nu imi era sete,dar cel putin asa nu as fi stat inchisa in casa.
-Nu, stiu unde vrei sa ajungi. Azi nu iesim din casa! zise accentuand fiecare cuvant.
Am gemut cand am auzit hotararea din vocea lui. Deci chiar nu era dispus sa ma ajute sa evadez.
N-am mai comentat nimic asupra acelui subiect; la urma urmei, n-avea rost…
-Si serios acum, ce putem sa facem o zi intreaga daca eu n-am voie sa ies din casa?
-Avem atatea optiuni…Putem juca Scrabble, Rummy sau chiar ping-pong…, se opri si incepu sa rada. Glumeam. Nu stiu. Tu ce ai vrea sa facem?
-Da, ping-pong! am spus incepand si eu sa rad. Ce pot spune? Perfect!
Edward zambi si imi ridica barbia astfel incat sa ma pot uita in ochii lui hipnotizanti.
Parfumul dulce al respiratiei lui ma izbi ametitor. Am inhalat acea mireasma ireala si imbatatoare.
Se apleca si isi lipi scurt buzele de ale mele. Inca ma pierdeam cu firea cand facea asta.
Se uita pentru o fractiune de secunda la mine, apoi se apleca din nou, de data aceasta buzele lui incepand sa se miste uniform peste ale mele.
Mi-am aruncat bratele in jurul gatului lui, incercand sa savurez din plin momentul.
Se dezlipi de mine cu grija si zise:
-Ping-pong? Ma gandeam ca ai si tu idei mai bune.
-Asta a fost ideea ta daca iti amintesti.
-Gresit. Asta era sugestia mea. Tu ai ales-o, deci a fost alegerea ta.
Mi-am dat ochii peste cap. Si atunci ce naiba vom face toata ziua? Poate ca era bine sa iau in considerare si propunerea de a juca Scrabble… Am chicotit la gandul asta.
-Ok… M-am hotarat ce vom face astazi…, l-am anuntat.
-Da? spuse si ridica o spranceana intrebator.
Am dat din cap in mod afirmativ si i-am zambit. M-am intors cu fata spre el si i-am desfacut cativa din nasturii camasii in mod sugestiv.
Rase in timp ce si-i incheia la loc.
-Fii serioasa. De parca n-am avea toata noaptea la dispozitie.
Imi facu cu ochiul si afisa zambetul lui strengaresc irezistibil. Am oftat; deci aia era ultima propunere care tocmai fusese respinsa… Acum eram sigura ca nu mai exista chiar nimic din ce am putea face.
-Si eu care am crezut ca am trecut de faza asta cu refuzurile, am spus.
Isi dadu ochii peste cap si ma trase mai aproape de pieptul lui.
-Nu e tocmai un refuz, spuse el.
Am stat o clip ape ganduri, apoi i-am spus:
-Bine atunci. Dar eu nu ma las pana nu ies azi din casa.
Si nu intelegeam de ce nu am voie sa ies afara. Doar petrecerea se tinea in interior, nu in exterior. Si era greu de crezut ca Alice ar fi vrut sa orneze si pe afara.
In orice caz, ma simteam ca un mic copil ce a luat o nota proasta si e pedepsit.
Cand am crezut ca Edward nu era atent, m-am rasucit intr-un mod ciudat si am reusit sa scap de stransoarea bratelor lui. Fereastra era deschisa, asa ca am sarit imediat pe geam. Am luat-o la goana prin padure. Edward era in spatele meu, alergand mult mai repede decat de obicei, lucru care ma intimida. Putea sa ma intreaca.
Am luat-o la stanga pe sub o arcada formata de cativa copaci. M-am uitat inapoi. Inca era in urma mea. Nu am reusit sa il derutez. In schimb l-am putut auzi chicotind, amuzat de evadarea mea.
Dupa ce am mai alergat o bucata de drum, m-am oprit si am privit in spate. Edward fu intr-o secunda langa mine.
-Aha, deci credeai ca ma poti lua prin surprindere? intreba el apropiindu-se de mine; tonul lui nu era nervos, asa cum credeam ca va fi, ci jucaus.
-Da, de parca as putea, am spus razand; eram fericita ca nu mai eram inchisa in casa.
-Alice nu trebuie sa afle asta, spuse Edward devenind serios, chiar daca in ochi inca i se citea o urma de amuzament.
-Bineinteles ca nu o sa afle, l-am asigurat cu un zambet.
Bratele lui ma inconjurara; m-am dat in spate cativa pasi si mi-am lipit spatele de scoarta unui copac. Fata lui era incredibil de aproape de a mea, ochii lui topindu-se in ai mei.
Razele soarelui se strecurara printre frunzele copacilor revarsand sclipiri de diamante pe pielea mea si a lui Edward. Poate ca nu era atat de greu sa ma obisnuiesc cu asta pana la urma…
-Si daca a vazut deja ca am… Evadat? am intrebat eu sovaind, in timp ce ochii lui imi cercetau fata.
-Nu-mi pasa acum, sopti el respirand dulce pe pielea mea. Am simtit cum ametesc si m-am concentrat sa nu cad jos din picioare.
Cat timp eram constienta inca, cat timp mai puteam sa stiu ce fac, i-am luat fata in maini si mi-am apasat incet buzele de ale lui; tresari. Reactia lui fu ca un soc pentru mine. Incepu imediat sa ma sarute; aproape ca nu mai respiram deloc. Apoi gura lui se misca ezitanta pe gatul meu, de sus in jos, timp de un minut indelungat. Nu ma puteam concentra indeajuns de suficient incat sa mai reactionez in vreun fel. Pur si simplu am intepenit. Buzele lui coborara incet pe clavicula mea, in timp ce mainile lui se grabeau sa ma traga mai aproape de el.
In cele din urma, am expirat innebunita cand am avut sansa sa respir.
-Ba ar trebui sa iti pese, am rostit cu vocea tremuranda.
-Ba nu. Ii puteam auzi zambetul din voce.
Buzele lui s-au mutat din nou peste ale mele, dar nu la fel de ezitante ca mai inainte, ci din contra, nerabdatoare. Brusc, am putut simti ceva ciudat in piept, un fel de bubuitura haotica si puternica, ca si cum inima mea inca putea sa bata in ciuda faptului ca eram vampir. In orice caz, aveam foarte des halucinatii cand Edward ma saruta. Nu era tocmai un lucru nou.
-Imposibil! am soptit eu printre buzele lui; de-abia dup-aia mi-am dat seama ca spusesem asta cu voce tare.
Edward paru sa nu bage de seama exclamatia mea. Era mult prea prins de ceea ce facea, incat am fost nevoita sa ma desprind de el ca sa pot respira din nou.
-Ce era imposibil? ma intreba. Si el, ca si mine, gafaia in acel moment.
-Nimic, am spus eu putin absenta.
Parea ca nu prea il interesa asta, asa ca nu insista prea mult.
Subiect: Sunset in your eyes 
Lun Ian 11, 2010 9:58 pm
.
(
-pune repede nextuletu k imi place supermult ficul 
